IN MEMORIAM profesor dr. arh. Aurelian TRISCU (1924 - 2018)
Cu tristete si profund regret, Uniunea Arhitectilor din Romania anunta decesul prof. dr. arh. Aurelian TRISCU - personalitate de prima marime a vietii universitare si arhitecturale a tarii, dascal, profesionist si activist civic, model pentru confrati si intelectual respectat si stimat.
Slujba inmormintare: Bis. Stavropoleos ora 10, pe 4 Sept. Inmormintare: cimitir Iancu Nou (Mihai Bravu, linga Politie) aprox. 11:30-12
Distins profesor al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, personalitate de o vastă și solidă cultură umanistă, Aurelian Trișcu a fost și va rămâne ca unul din cei mai cunoscuți și apreciați oameni de cultură atașați patrimoniului construit și a salvgardrii lui.
S-a numărat printre semnatarii memoriului din anii 1980 prin care se protesta împotriva demolării mănăstirii Văcărești.
După 1990 a contribuit în mod substanțial la organizarea structurilor naționale de protecție a monumentelor istorice și la elaborarea legii monumentelor, a fost președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, membru marcant al ICOMOS România, reprezentant al țării în diferite foruri internaționale de specialitate.
Reproducem din spusele dl. prof. TRIȘCU in revista ARHITECTURA:
"O casă este un univers pentru cel care o locuiește. Și pentru cel care o face. În mod firesc, multe elemente care aparțin universului material și spiritual se regăsesc în arhitectură. Rolul de a le cuprinde continuu în ansamblul culturii și civilizației nu se referă doar la prestigiul arhitecturii, ci și la obligațiile sale. Arhitectura caută să fie atotînțelegătoare. Ea adună, compune, unește. În oraș, oferă spații pentru comunitate. Legile invită la consultări și la dezbateri publice înainte de aplicarea unor proiecte.
Și totuși întâlnești adeseori pledoarii care despart în loc să lege, neglijează sau chiar hulesc domenii și componente importante. De altfel, în ultima vreme, sunt frecvente astfel de atitudini în multe alte domenii ale societății noastre. Pornind de aici, se conturează o convingere care se consolidează în timp. Ea privește relațiile absolut necesare dintre oameni, procese, structuri, legăturile benefice dintre Vechi și Nou, conlucrarea (chiar și în aceeași persoană) dintre generalist și specialist, folosirea laolaltă a intuiției și a rațiunii. Fiecare astfel de binom, cu termeni aparent potrivnici, trebuie să fie privit ca parte constitutivă cu elemente necesare, în egală măsură, în politicile de organizare a spațiului public și privat, de întreținere și de protecție, de menținere a echilibrului între natură și arhitectură.
Au spus-o mulți, în diverse feluri. Printre ei, arhitectul japonez Kisho Kurokawa care, în timpul unei vizite făcute cândva în România, se referea la „Arhitectura simbiozei”. Și observa, împreună cu noi, ritualul de edificare a unei (biete) case țărănești, trăirea ei în Cosmos, conviețuirea cu gospodăria, cu vecinii, cu urmașii".
