Publicat: 27 noiembrie 2019

Premiile Bienalei de Arhitectură Transilvania- BATRA 2019

Proiectele înscrise în concurs: interes mai mare în zona de locuire, participare mai slabă în privința inițiativelor ce implică spațiul public

Cele mai bune lucrări de arhitectură ale ultimilor doi ani din Transilvania au fost premiate în acest weekend, în cadrul Galei de Premiere a celei de-a patra ediții a Bienalei de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2019, care s-a desfășurat în perioada 7-24 noiembrie 2019, în Cluj-Napoca și în patru orașe partenere: Oradea, Alba Iulia, Satu-Mare și Baia Mare.

Cei peste 250 de participanți la Gala de premiere, care a avut loc la hotelul Double Tree by Hilton, au fost martorii bucuriei câștigătorilor și au putut afla de la membrii juriului motivația care a stat în spatele selecționării fiecărui proiect nominalizat sau premiat.

"Ediția de anul acesta a încercat să aducă, prin intermediul jurizării, elemente ale viitorului arhitecturii în prezent, ca tema principală a Bienalei (Viitorul/Acum). Au fost promovate abordările și activitățile din zonele care circumscriu arhitectura integrată, precum consumul energetic, reciclarea materialelor de construcție, folosirea materialelor de construcție și tehnicilor locale și implicarea participativă a comunităților locale în crearea și asumarea spațiului construit sau amenajat. A fost scoasă în evidență necesitatea de a promova competențele transversale și aptitudinile soft ale arhitecților.

Cele două zile de jurizare au constituit o bună ocazie pentru dezbaterea unor teme majore cu care se confruntă arhitectura contemporană. Cei șase jurați au evaluat inovația în arhitectură, contextualizarea și sustenabilitatea proiectelor, impactul și miza pe care le poate avea clădirea pentru restructurarea întregii zone adiacente sitului, potențialul de replicare a modelului și poziționarea față de mediul înconjurător. Calitatea proiectelor de anul acesta a fost una în general bună, cu un interes mai mare în zona de locuire și cu o participare mai slabă în zona inițiativelor ce implică spațiul public", a declarat, la finalul Galei de premiere, Eugen Vaida, președintele Asociației MONUMENTUM și unul dintre membrii Juriului BATRA2019.

Pe de altă parte, această participare slabă reflectă niște probleme existente peste tot în România, crede președintele Ordinului Arhitecților din România- filiala Transilvania (OART), arh. Daniela Maier. ”Gala Bienalelor de Arhitectură, aflată la prima ediție, a completat și a evidențiat probleme ce apar în toate zonele țării. Spațiul public este reprezentat de foarte puține proiecte peste tot în țară. Locuințele colective, deși reprezintă un procent important din construcții sunt reprezentate de foarte puține lucrări. Exemplele pot continua. S-au evidențiat și discutat aceste probleme la masa rotundă care a adunat 19 președinți și reprezentanți ai filialelor din țară”.

PREMIILE BATRA 2019:

  1. Arhitectura locuinței individuale 

Premiul juriului - Casa C Cluj-Napoca - autor principal arh. Smaranda Todoran - birou de arhitectura STUDIO AKS

Câștigătoarea a primit un premiu și din partea partenerului CEMACON, constând într-o geantă handmade de piele pentru laptop, personalizată.

  1. Arhitectura locuințelor colective

Premiul juriului - Imobil cu funcțiuni colective S+P+5E+ER Cluj-Napoca - autor principal SQM Architecture (echipa de proiectare: arh. Cristian Urcan, arh. Ferencz Bakos, arh. Cosmin Morarescu, arh. Tamas Fodor)

Premiul a fost susținut și de compania parteneră HEXAGON.

  1. Arhitectura dotărilor comunitare și de producție

Premiul juriului - Clinica medicală Cluj-Napoca - autor principal arh. Vlad Sebastian Rusu - birou de arhitectura Vlad Sebastian Rusu BIA (echipa de proiectare arh. Andrei Vlas, arh. Alina Maier, arh. Horea Răcășan)

  1. Arhitectura spațiului public

La această categorie, Juriul a decis să nu acorde premiu, ci numai o nominalizare, pentru:

Piața Habermann Sibiu - autor principal SQM Architecture (echipa de proiectare: arh. Cristian Urcan, arh. Ferencz Bakos, arh. Cosmin Morărescu)

  1. Arhitectura patrimoniului cultural

Premiul juriului - Reabilitare Sediu RCS&RDS, Arad - autor principal arh. Macalik Arnold - birou de arhitectură Mossfern Arhitectură (echipa de proiectare: Szilágyi-Bartha József, Ioana Bârsan)

Premiul a fost susținut și de compania parteneră DAISLER PRINT HOUSE.

  1. Rural - la această categorie s-au acordat două premii, pentru: 
  1. Arhitectura spațiului interior și scenografie 

Premiul juriului - RENOVARE APARTAMENT ERTLER Oradea - autor principal ALEXANDRU SZŰZ - POP - birou de arhitectură ALEXANDRU SZŰZ - POP

Premiul a fost susținut și de compania parteneră STADT.

  1. Microarhitectura/ Arhitectură temporană 

Premiul juriului - IMPROVING TUDOR Târgu-Mureș - autor principal Manopera Architecture - birou de arhitectură Manopera Architecture (echipa de proiectare: Roxana Pop, Raluca Sabău, Romeo Cuc)

  1. Design de obiect 

Premiul juriului - MADE IN THE SHADE Oradea - autor principal Katalin Bagosi, Andrei Revnic - birou de arhitectură Study (echipa de proiectare: Katalin Bagosi, Andrei Revnic)

  1. Proiecte culturale/ Inițiative/ experimente 

Premiul juriului - Turnuri ale cetății Clujului – mapă cu planșe machetabile Cluj-Napoca - autor principal arh. Klara Veer - birou de arhitectură Klara VEER- BIA (echipa de proiectare: Dan Burzo)

  1. Articole cu și despre arhitectură/ arhitecți 

La această categorie, Juriul a decis să nu acorde premiu, ci numai o nominalizare, pentru  Miruna Moldovan, autorul articolului ”Despre arhitecți, vecini, un canal și un declic”.

  1. Fotografie de arhitectură 

Premiu special - Lupan Ștefania-Ioana - pentru seria de imagini în care investighează expresivitatea caligrafiei și poeticii detaliilor de arhitectură" 

Premiu special - Mihai Moga - pentru suita de imagini prin care semnul arhitectonic preponderent este proiectat pe albastrul cerului, într-o însoțire ce se vrea și reușește să fie organică, promovând astfel fericita întâlnire dintre arhitectură și mediul natural." 

Premiu special - Victor Băluțiu - pentru suita de imagini fotografice ce explorează și pun în valoare calitățile unei clădiri specific tendințelor arhitecturii contemporane

Premiul juriului - Farkas Endre - se acorda pentru îmbinarea dintre calitățile specifice fotografiei de arhitectură și poetică, expresivității vizuale în care autorul a știut să exploateze și să promoveze atât dramaticul tradiției fotografiei genuine, cât și novatorul său punct de vedere."

  1. Clientul Ideal 

Premiul juriului - arh. Mariana Michiu - Clientul ideal (Memorialul vieții)

  1. Premiul pentru Echipa de proiectare perfectă - la această categorie NU s-a acordat premiu din cauză că nu s-au înscris proiecte în concurs.
  1. Poezia cu/despre Arhitectură
  1. Diplome BATRA 

Câștigătoarea a primit un premiu și din partea partenerului CEMACON, constând într-un rucsac model Bobby XD DESIGN

La această categorie, toți cei 14 care și-au susținut lucrările de diplomă (înscrise în Concurs) duminică, 17 noiembrie, la Muzeul Etnografic, în fața juriului de specialitate, au fost premiați de partenerul Bienalei, STADT, au primit din partea acestuia o excursie de trei zile, cu toate cheltuielile incluse, la Salzburg, la fabrica MAFI. De aceeași surpriză au avut parte și toți membrii Juriului de la categoria Diplome.

Numele celor 14 arhitecți stagiari:

Andreea Melisa Mureșanu

Luisa Maria Azamfirei

Popescu Georgiana Roxana

Raluca Sabău

Cristina Talpoș

Diana Verdeș

Cristiana Dobie

Ștefan Victor Ioan

Hosu Dana Roxana

Cociubei Lavinia Rebeca

Rațiu Ionut Emanuel

Manic Doina

Silaghi Ioan Sorin

Temian Alexandra Alina

O ediție maraton, cu un mesaj clar pentru generațiile viitoare: trebuie să ne implicăm cu toții în (re)definirea spațiului construit!

A fost prima ediție a Bienalei Transilvania în care aproape toate evenimentele cuprinse în BATRA au ajuns simultan în cinci orașe: Cluj-Napoca, Alba Iulia, Oradea, Baia Mare și Satu-Mare. Au ajuns și lucrările Expoziției Concurs, și cele ale arhitectului Nicolae Porumbescu- premiat post-mortem cu ”Opera Omnia”, au ajuns și membrii Juriului, și conferințele lor, și invitații speciali cu workshopurile și prezentările lor extrem de interesante: Culturi Constructive, Economie circulară și case pasive, Via Transilvanica, Gaming Simulation, Ambulanța pentru Monumente, Harta meșterilor în construcții, Atelier de fotografie cu telefonul mobil, dar și ateliere pentru copii- de făcut ceramică și chiar și de făcut turtă dulce.

”La sfârșitul acestui eveniment, primele gânduri sunt cele de mulțumire și recunoștință. Colegi arhitecți, parteneri, sponsori, administrație, colaboratori și voluntari au investit mult timp și energie pentru a susține o idee care definește responsabilitatea pe care ne-o asumăm prin profesia noastră. Bienala de Arhitectură Transilvania 2019 a fost expusă în cinci mari orașe, aducând în fața oamenilor proiectele pe care colegii din cele cinci filiale au dorit să le prezinte. S-a amplificat astfel expunerea pe care au avut-o edițiile anterioare. A fost un efort semnificativ și din partea membrilor juriului, acela de a încerca să fie prezenți atât în Cluj, cât și în Alba Iulia, Oradea, Satu-Mare și Baia Mare, pentru a cunoaște arhitecții din zonă. Dincolo de asta, evenimentele din cele cinci orașe au atras, în jurul dialogului despre arhitectură și despre spațiul construit, oameni de vârste și profesii diferite.

Ne dorim și mai mult pentru edițiile care urmează, iar una din dorințe este aceea de a avea presă de calitate în cât mai multe din evenimentele noastre pentru a putea identifica și disemina mai repede probleme, soluții și strategii ce pot avea un impact major pentru calitatea vieții.

Un semn bun este acela că acest sfârșit de eveniment este perceput de întreaga echipă ca un start bun. E începutul unei serii de evenimente ce se doresc dedicate tuturor celor ce vor și pot să se implice în redefinirea spațiului urban și rural așa cum ne dorim să îl transmitem generațiilor viitoare”, a concluzionat președintele OART și curatorul BATRA2019, arh. Daniela Maier.

!!!! PROIECTELE CÂȘTIGĂTOARE & FOTOGRAFII DE LA BATRA 2019:

https://drive.google.com/drive/folders/1CKLE6v1NCUioJl-fxcENuk8SA2JiTJXD?usp=sharing 

FOTO GALA PREMIERE & GALERII FOTO DE FIECARE EVENIMENT, FORMAT WEB:

https://www.facebook.com/pg/Batra2019/photos/

PARTENERI OFICIALI: Cemacon, STADT, Iulius Mall, Hexagon

PARTENER: Daisler Print House

SPONSORI EVENIMENT: Lasselberger-Knauf, Geberit.

SPONSORI: Wienerberger, Fundermax, Hafele, Giorgio Graesan, Nowy Styl, EMS Floor, Recaș, Banca Transilvania

PARTENERI INSTITUȚIONALI: Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Casino - Centrul de Cultură Urbană, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Facultatea de Arhitectură și Urbanism Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Baia Mare, Primăria Municipiului Satu Mare, Teatrul de Nord Satu Mare și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu Satu Mare.

PARTENERI MEDIA: Arhitectura, Spațiul Construit, Igloo, Arhispec, Case și grădini, Hotel Invest, IBC Focus, ibuild, Instal News, Revista Atelierul, Modernism, Proidea, Zile și Nopți, EBS Radio, Radio Cluj, I like Cluj, Transilvania Reporter, ViaTV Cluj, Cluj Today, Făclia, Clujul de Buzunar, Cluj4Ever, Oradea în Direct, Muzica Instanțelor, Cluj Insider, UpNews, Transylvania Today, JurnalMM, Add PR.

CONTACTE:

Arh. Daniela Maier, curator BATRA 2019, președinte OART, 0744695874 

Anca Dinu, PR Manager, 0722870000, anca.dinu123@gmail.com

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Națională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecților și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediții, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanțarea proiectelor cu caracter cultural și social ce au ca scop susținerea obiectivelor incluse în statutul și strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluții pentru un anume loc și/sau pentru un program de arhitectură, spații publice, orașe sau așezări rurale, amenajări, design grafic etc