Concurs de solutii pentru reorganizarea si amenajarea spatiului public central din Municipiul Ramnicu Valcea
Primaria Municipiului Ramnicu Valcea are initiativa unei investitii de modernizare si reorganizare a unui tronson al spatiului public din centrul orasului pentru finantarea careia sa fie accesate fonduri structurale europene. Se doreste ca lucrarile de executie a amenajarii spatiului public sa demareze in anul 2012. Pentru obtinerea proiectului, promotorul lanseaza un concurs de solutii in doua faze, in limba romana, deschis concurentilor din Romania, statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European si Confederatia Elvetiana. Concursul este organizat ca o procedura de achizitie publica independenta urmata de atribuirea contractului de proiectare pentru studiul de fezabilitate si proiectul tehnic fara publicarea unui anunt prealabil de participare.
Organizatorul concursului este Ordinul Arhitectilor din Romania in parteneriat cu Filiala Teritoriala Sibiu-Valcea a Ordinului.
Membrii titulari ai juriului sunt: arh. Michael Buck, arh. Stefan Ghenciulescu, reprezentantul OAR, arh. Tiberiu Florescu, reprezentantul Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu" Bucuresti, arh. Peterffy Miklos, arh. Cristinel Vlad, arhitectul sef al municipiului Ramnicu Valcea, reprezentantul promotorului. Membrii supleanti sunt: arh. Doina Negoita, ing. Elena Liliana Mihailescu.
Din punct de vedere financiar, Primaria Municipiului Ramnicu Valcea pune la dispozitie fondul total de premii de 16.500 euro, finantarea serviciilor de proiectare si a organizarii concursului de solutii.
Tema concursului poate fi descarcata aici.
Toate informatiile necesare concurentilor si documentatia de concurs sunt accesibile in pagina oficiala a concursului:
http://oar.squarespace.com/concurs-ramnicuvalcea/.