Doza De-a arhitectura
„Doza De-a arhitectura” este un raport lunar despre activitățile noastre, cu un scurt calendar de ateliere și evenimente pentru luna următoare (în această perioadă mutate în online), o recomandare pe teme de arhitectură și mediu construit, patrimoniu, design, dar nu numai, și un subiect fierbinte, în fiecare număr, așa cum v-am obișnuit.
Dacă nu sunteți deja abonați la „Doza De-a arhitectura”, vă invităm să vă abonați prin formularul dedicat pe care îl găsiți pe pagina principală a site-ului De-a arhitectura (în partea de jos): http://www.de-a-arhitectura.ro/.
Mai departe puteți răsfoi Doza din iulie 2020, dacă ați ratat-o, în care subiectele principale au fost De-a arhitectura online unde am povestit despre cum am continuat integrarea activităților online în programele noastre (integrare începută în 2016 cu lansarea platformei de pregătire online pentru cursul „De-a arhitectura mini”), „My school can be cool” – proiectul susținut de Fundatia Alber în Timișoara în cadrul programului educațional „De-a arhitectura în școala mea” care continuă și în vacanță, prima ediție online a proiectului „De-a arhitectura în camera mea” organizată cu susținerea Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România (Ordinul Arhitecților din România Filiala București) și Siniat Romania, creatoarea provocării cu numărul 2 #DeaArhitecturaAcasa, arh. Cristina Dumitrescu, ne-a povestit despre cum și-au prezentat copiii străzile pe care locuiesc și cum vor arăta acestea în viitor, în imaginația lor, și încă multe alte subiecte.