Doza De-a arhitectura - noiembrie 2017
URBAN UP! MEDIU CONSTRUIT PENTRU LICEENI
În al cincilea an de activitate, Asociația De-a Arhitectura lansează un nou proiect, Urban Up!, prin care își diversifică portofoliul cu încă o grupă de vârstă, cea a liceenilor. Sub egida programului Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun, proiectul a fost selectat în urma unui concurs în domeniul proiectelor educaționale.
DE CE?
- Lipsesc cunoștințe despre felul în care se transformă mediul nostru de viață.
- Nu sunt prea frecvente ocaziile pe care le au liceeni de a întâlni profesioniști activi și pasionați care le pot fi repere în dezvoltarea profesională și exemple de implicare în societate.
CE?
- Cunoștințe și atitudini privind valorile mediului construit, dezvoltare durabilă și rolul lor în procesele de transformare a orașelor lor.
- Competențe de a învăța să învețe, de a comunica și lucra în echipă devenind astfel cetățeni conștienți de mediul construit, dar și promotori ai schimbării în bine a orașelor lor.
CUM?
- Prin ateliere interactive și materiale didactice accesibile.
- Prin cooperarea între educația formală și cea informală: materialele de pe site vor putea inspira metode non-formale și în disciplinele școlare.
- Prin creșterea capacității unor tineri profesioniști de a fi facilitatori ai înțelegerii mediului construit – legături mai strânse între mediul profesional al arhitecților și urbaniștilor și mediul educațional.
Mai multe detalii despre proiect găsiți aici: 1000 de liceeni vor lua parte la Urban Up! – ateliere De-a arhitectura despre mediul construit.
VÂRSTA: 15-18 ani
DURATA ȘI OPȚIUNI DE DESFĂȘURARE: 50 de ateliere în 7 orașe din țară
METODA DIDACTICĂ: discuții ghidate, discuții pe imagini etc., hands-on, jocuri de rol – în diverse ipostaze, explorări și analize urbane
TIP CURRICULĂ: ateliere de weekend
PREDAT DE: 7 coordonatori locali și 14 facilitatori cu capacitate sporită de a transmite conținuturi de educație de mediu construit
LOCUL: București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sibiu, Timișoara
DETALII: office@de-a-arhitectura.ro
FACEBOOK: Urban Up powered by de-a arhitectura
SUB EGIDA PROGRAMULUI:
PENTRU A VĂ ÎNSCRIE LA ATELIERE COMPLETAȚI FORMULARUL DE AICI.
Pentru a ajunge la cât mai mulți liceeni, vă rugăm să vă înscrieți la maximum 2 ateliere din program. Și să fiți atenți că unele ateliere se derulează în paralel, deci nu puteți fi în două locuri simultan. 🙂
CUNOAȘTEȚI PROIECTUL – DOCUMENTE:
Acordul părintelui/tutorelui legal (pdf)
Acord de participare (pdf)
CUNOAȘTEȚI PROIECTUL – ATELIERE:
În zilele de sâmbătă, pentru a avea un timp dedicat lucrului împreună, Asociația De-a Arhitectura propune liceenilor întâlniri cu profesioniști din domeniul mediului construit (arhitecți, urbaniști, ingineri, antropologi).
Prin exerciții cu multă interactivitate, participanții vor înțelege mai bine cum se transformă orașele noastre, de ce să ne intereseze calitatea în construcții, de ce să ne pese de valorile de patrimoniu, care sunt locurile interesante pentru a fi alături de ceilalți locuitori care au preocupări similare, cum se pot gândi și prezenta acele locuri, cât de accesibile sunt anumite zone ale orașului etc.
Atelierele sunt tot atâtea ocazii de a discuta cu profesioniști activi și pasionați care pot fi repere pentru liceeni în orientarea lor profesională, dar și exemple de implicare în societate.
Atelier A
Monument, cine ești? + Harta anti-plictiseală
Fiecare dintre noi trăiește orașul, îl folosește. Dar îl și cunoaște? Îl și iubește? Care sunt locurile pe care le consider importante și de ce? Dacă ar fi și alții care le-ar vedea așa cum le văd eu, le-ar folosi și le-ar iubi la fel ca mine?
Vino la acest atelier și vei putea vedea ce locuri din orașul tău preferă și colegii tăi de generație, vei putea recomanda propria ta hartă anti-plictiseală, dar vei putea înțelege mai bine de ce unele clădiri sunt considerate de către profesioniști ca fiind valori de patrimoniu și ce spun locuitorii despre ele.
Descarcă prezentare Monument cine ești + Harta anti-plictiseală (PDF)
Atelier B
Un proiect pentru orașul meu + Turul orașului
Spațiul orașului este ceva concret, care te influențează. Dar și tu poți influența spațiul orașului chiar dacă nu la fel de mult ca pe spațiul casei tale. Cum se transformă orașele noastre? Ce știm despre modul în care se iau deciziile privind proiectele care modifică părți din oraș? Cum am prezenta orașul nostru dacă ar fi un BRAND?
Vino la acest atelier și vei putea propune idei utile jucând rolul cuiva care decide cum se cheltuie banii publici, vei putea realiza un tur online pentru oricine ar vrea sa cunoască mai bine locurile care îți plac ție și colegilor tăi.
Atelier C
Nu am chef azi + Orașul revendicat
Știi care sunt legăturile dintre mediul construit și starea fizică și afectivă a celor ce îl utilizează? Ai explorat vreodată aspectele care influențează calitatea vieții în orașul tău? Poți să spui dacă o zonă a orașului are toate facilitățile necesare locuitorilor săi? Îți poți da seama de ce un loc îți place și altul nu? De ce unele locuri sunt apreciate de ceilalți, dar nu și de tine?
Vino la acest atelier și vei putea lucra cu criterii de analiză a spațiului pe care le folosesc și profesioniștii mediului construit care te vor îndruma.
Atelier D
Accesul pe roți + Orașul inculpat
Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să poți acuza orașul ca un procuror sau apăra orașul ca un avocat? Dar să parcurgi traseele unei zone din oraș având de împins un cărucior sau un troller?
Vino la acest atelier și vei putea căuta și prezenta argumente pro și contra (unui aspect al) orașului, vei înțelege mai bine cum ne influențează viața de fiecare zi, vei experimenta parcurgerea unei zone din prisma accesibilității și vei acumula experiență de a analiza orașul. Astfel, vei deveni poate mai interesat să poți influența deciziile pentru dezvoltarea armonioasă și incluzivă a orașului.
Excercițiu Bonus
Orașul viitorului
În viitor, ca locuitor, vei fi parte din comunitatea locală care își modelează orașele după valorile pe care se bazează acea comunitate. Vei înțelege, prin acest exercițiu, cum se planifică dezvoltarea unei localități și vei putea deveni astfel mai conștient despre ce ai putea face tu în viitor.
CUNOAȘTEȚI PROIECTUL – FEEDBACK:
Completează formularul de feedback online.
CUNOAȘTEȚI PROIECTUL – JURNAL URBAN UP!:
- 29 noiembrie 2017: Jurnal Urban Up! Timișoara
- 14 decembrie 2017: Jurnal Urban Up! Brașov
- 15 decembrie 2017: Jurnal Urban Up! Iași
- 15 decembrie 2017: Jurnal Urban Up! Sibiu
- 16 decembrie 2017: Jurnal Urban Up! București
- 18 decembrie 2017: Jurnal Urban Up! Cluj
- 20 decembrie 2017: Jurnal Urban Up! Constanța