Uniunea Europeană și Europa Nostra deschid apelul pentru înscrierea de proiecte și inițiative în competiție, data limită 1 octombrie 2016
Uniunea Europeană și Europa Nostra deschid apelul pentru înscrierea de proiecte și inițiative în competiție, cu termen limită data de 1 octombrie 2016!
Ceremonia de acordare a premiilor se va organiza în iunie 2017 la Turku, în Finlanda.
Pentru ghidurile și formularele de înscriere la cele patru categorii:
http://www.europanostra.org/apply-for-an-award-2017/
Marele câștigător al ediției 2016 a fost Drumeagul Regelui din defileul El Chorro, Malaga, Spania (Foto: Duccio Malagamba Fotografía de Arquitectura)
REZULTATELE SELECȚIEI PENTRU PREMIUL UE PENTRU PATRIMONIU CULTURAL ȘI PREMIILE EUROPA NOSTRA 2016
În cadrul ceremoniei de la Teatrul Zarzuela din Madrid, în 24 mai, deschise de Comisarul european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, Tibor Navracsics, și Președintele Europa Nostra, maestrul Placido Domingo, au fost anunțate Premiul UE pentru patrimoniu cultural premiile și Europa Nostra în anul 2016.
În urma deliberărilor juriului de experți organizați în cele patru categorii, au fost premiate 28 de proiecte/inițiative din 16 țări participante în programul Creative Europe al UE și unul care a primit Premiul Europa Nostra dintr-o țară neparticipantă la programul comunitar. Marele câștigător al ediției 2016 a fost Drumeagul Regelui din defileul El Chorro, Malaga, Spania care a luat și un mare premiu și premiul de popularitate al publicului.
- Marele câștigător al ediției 2016 a fost Drumeagul Regelui din defileul El Chorro, Malaga, Spania (Foto: Duccio Malagamba Fotografía de Arquitectura)
- Marele câștigător al ediției 2016 a fost Drumeagul Regelui din defileul El Chorro, Malaga, Spania (Foto: Duccio Malagamba Fotografía de Arquitectura)
Ceilalți laureați au fost:
la categoria Conservare
Moară de apă tradițională în Agios, Prespes, Grecia
Drumeagul Regelui din defileul El Chorro, Malaga, Spania
Turnul gotic al reședinței Wimpole Hall, Cambridgeshire, Marea Britanie
la categoria Cercetare
Studiu de conservare al satului Gostuša în județul Pirot, Serbia
la categoria Serviciu dedicat
Funcționarii și activiștii Muzeului Național al Bosniei și Herțegovinei din Saraievo, Bosnia-Herțegovina
Doamna Giulia Maria Crespi, Milano, Italia
la categoria Educație, formare și conștientizare
„Adoptă un monument”, Tampere, Finlanda
Nici anul acesta un proiect înscris din România nu s-a aflat pe lista câștigătorilor. Ultimul proiect laureat a fost în ediția din 2014, când restaurarea frescelor bisericii Mănăstirii Dragomirna a obținut Marele Premiu și Premiul de Popularitate.
http://www.europanostra.org/news/748/
Premiul Uniunii Europene pentru patrimoniu cultural/ Premiile Europa Nostra (finanțate prin programul Creative Europe) sunt cele mai prestigioase distincții în acest domeniu. An de an, începând din 2002, promotorii onorează cele mai importante realizări, aducând recunoaștere excelenței și dedicației arhitecților, meșteșugarilor, experților în patrimoniu cultural, voluntarilor, școlilor, comunităților locale, deținătorilor de patrimoniu și jurnaliștilor din toată Europa și stimulând creativitatea și inovația prin puterea exemplului.
Ariile de intervenție eligibile sunt:
Patrimoniu arhitectural: clădiri individuale sau ansambluri de clădiri în situri urbane și rurale;
Extinderi de clădiri și modificări sau clădiri noi în arii istorice;
Structuri și situri industriale și inginerești;
Peisaje culturale: mediu istoric urban sau peisaje urbane, piețe și artere urbane;
Parcuri și grădini istorice, arii extinse proiectate peisajer sau cu însemnătate pentru culturală, mediu sau/ și agricultură;
Situri arheologice, inclusiv arheologie subacvatică;
Lucrări de artă și colecții: colecții de importanță artistică sau istorică sau opere de artă veche;
Patrimoniu cultural imaterial ca practici, reprezentări, expresii, ca și cunoștințe și deprinderi pe care comunitățile, grupurile sau, în anumite cazuri, indivizii le recunosc ca parte a patrimoniului lor cultural;
Proiecte de digitalizare a patrimoniului cultural.
Categoriile de înscriere sunt:
Conservare;
Cercetare;
Serviciu dedicat – individual și organizație;
Educație, formare și conștientizare.
Maximum 30 de proiecte și inițiative legate patrimoniu sunt premiate după o riguroasă selecție, dintre care maximum 7 cu Marele Premiu în valoare de 10000 euro, iar unul cu Premiul de Popularitate (desemnat de public prin vot monitorizat de Europa Nostra).