S-a deschis Anuala de Arhitectură București ediția 2016 (a XIV-a)
S-a deschis Anuala de Arhitectură București ediția 2016 (a XIV-a)
text: Monica Lotreanu, redactor-șef Revista „Arhitectura”, partener media al Anualei
În atmosfera, de la un prag încolo, misterioasă a unei vegetații de grădină sălbăticită a curții Casei Universitarilor din București – fosta Casă Librecht, fosta Casă Filipescu – din Str. Dionisie Lupu 46, a fost organizată Gala de premiere a proiectelor depuse la competiția anualei care, ca și anul trecut, se numește „Construind comunitatea”. Prima impresie a vizitatorului este dualitatea peisajului – o terasă cu pardoseală din dale mozaicate și pergolă de beton, din anii ’60, dincolo de care exultă desișul verde în toate ipostazele. În paranteză: sper că această reminiscență a localurilor bucureștene în aer liber, din anii socialismului va fi reparată, dar conservată, și nu va cădea sub expresia oarecum banalizată a podinelor de lemn acoperite de baldachine plăcute ochiului lui Gottfried Semper. Organizatorii Anualei, care au ales grădina Casei Universitarilor ca loc de expunere a proiectelor începând cu ediția din 2015, s-au lăsat cumva antrenați în acest joc al „parterelor” peisajere, astfel că proiectele primelor 2-3 secțiuni pot fi urmărite pe spațiul pavat al curții, iar cele ale restului de secțiuni sunt accesibile cu sentimentul „Scufiței Roșii în pădure”, stativele metalice ale panourilor fiind așezate chiar pe potecile șerpuite dintre copaci. Și „coșul pentru bunica” a fost plin sau, cel puțin așa a părut participanților la Gală. (Cârcotașii ar spune că asta a fost și strategia unei asemenea dispuneri expoziționale, să nu vezi cu cât de multe sau cu cât de puține proiecte se prezintă arhitecții bucureșteni la unul din cele mai notabile evenimente ale profesiei de arhitect în România.)
După ce vizitatorii s-au mișcat brownian prin grădină cu nelipsitul pahar de șampanie (sau frizzante?) în mână, președintele OAR București, arh. Șerban Sturdza, și comisarul Anualei, arh. Emil Ivănescu, i-au adunat cu greutate pe toți pe terasă pentru anunțarea nominalizărilor și premiilor. Dar înainte s-a servit un „antreu cultural”, adică s-a lansat, în prezenta autorilor, Ghidul București Arhitectura – un ghid adnotat, autori Mariana CELAC, Octavian CARABELA, Marius MARCU-LAPADAT, despre care arh. Șerban Sturdza a opinat că este o lucrare nouă fiindcă aduce spațiile publice ale Bucureștiului la egalitate de interes cu clădirile importante – ce făceau obiectul Ghidului publicat în 2009 la Editura Simetria.
Felurile principale ale serii, adică nominalizările și premiile stabilite de juriile anualei (cel de arhitectură, cel de carte de arhitectură și cel de diplome studențești) s-au servit în ordine inversă, adică de la secțiunea Diplome de arhitectură ale studenților de la UAUIM din sesiunea 2015, prezentată de prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc, la secțiunea Cartea de arhitectură, prezentată de criticul de artă Călin Dan, Director MNAC, până la Secțiunea arhitectură rezidențială (cea mai consistentă, ca de obicei). Secțiunile proiectelor de arhitectură au fost prezentate de membrii juriului de anul acesta, alcătuit din arhitecții arh. Jose MATEUS (Portugalia), Președinte, arh. Constantin PETCOU (Franța), arh. Ralf LOOKE( Estonia), arh. Irina CRISTEA (Franța) și arh. Mihai ROȘCA (Brașov, România). Le prezentăm la finalul acestui reportaj.
Față de ediția anualei din anul trecut, organizatorii au operat o restructurare a secțiunilor în conținut, în denumire sau ambele, și anume, studiile, proiectele neconstruite și participările la concursuri de arhitectură au devenit Viziuni și cercetări prin arhitectură – titlu mai elevat care, poate în anii care urmează, va stimula calitatea, interdisciplinaritatea și consistența acestei direcții în exercitarea profesiei, iar proiectele de urbanism și amenajare urbană s-au reintitulat Arhitectură și spațiu public, proiectându-se două secțiuni: amenajări de spații publice și intervenții și acțiuni în spațiul public. Proiectele de design de obiect, design interior și scenografice au fost cumulate, antitetic față de cea dinainte menționată, în secțiunea Arhitectura spațiului interior,iar proiectele aplicate monumentelor și clădirilor existente se află acum în secțiunea Restaurare, conversie, reabilitare. În plus, o secțiune frumos învelită pentru publicul consumator: Arhitectura corporate. Restructurarea e binevenită, fiindcă anticipează ceea ce s-ar numi „dinamica pieței de proiectare” din București.
Nu știm ce s-a întâmplat cu Premiul Opera Omnia, pe care l-au primit în edițiile precedente arhitecți din București cu o prestigioasă carieră. Știm însă că Premiul publicului și Premiul președintelui vor fi acordate la finalul Anualei, programat în mai 2017!
Desertul evenimentului a fost chiar un meniu ca atare, însoțit de un pahar de vin, ceea ce a făcut, pour les connaisseurs, deliciul final al galei.
Trebuie spus că Anuala va avea 4 etape de desfășurare și mai multe capitole pe parcursul a 10 luni: expoziția proiectelor participante la competiție, deschisă până în 24 august, ce va fi ulterior itinerată în cartiere și în alte orașe din țară, proiecția unei selecții de filme de arhitectură în cadrul serilor UrbanEye, conferințe și alte evenimente intitulate „satelit” și un open call „Proiecte pentru oraș” ce vor completa întreaga operațiune a Filialei București a OAR, pe care aș califica-o, folosind în parte titlul unei expoziții de-acum bine-cunoscute de la MNAC, shrinking but gaining.
Premiul secțiunii Arhitectură rezidențială – locuințe individuale
- Casa de amintiri
Alexandria, jud. Teleorman, România
Autor: arh. Simona Mihaela Pribeagu Schmid / Birou de Arhitectură Simona Pribeagu Schmid
Colaboratori: Patrick Schmid, Gabriel Pribeagu
Nominalizarea secțiunii Arhitectură rezidențială – locuințe colective
- Imobil de apartamente în București, pe strada Aaron Florian
București, România
Autori: arh. Adrian-Ioan UNTARU, arh. Andrei ȘERBESCU, arh. Bogdan BRĂDĂȚEANU, arh. Valentina ȚIGÂRĂ, arh. Carmen PETREA, arh. Pavel ALBU / ADNBA
Premiul secțiunii Arhitectură socio-culturală
- ECO-CHILIA
Tătaru-Chilia Veche, jud. Tulcea, România
Autori: arh. Esenghiul ABDUL, arh. Claudia TRUFAȘ, arh. Christian Andres BEROS CONTRERAS / BEROS ABDUL +
Colaboratori: Structura: ing. Florin Cimpanu (Estacons SRL)
Instalații: ing. Florin Mihailov (Mavca Stuf SRL)
Premiul secțiunii Arhitectură și spațiu public – amenajări de spații publice
- Spatiu exterior VL173
București, România
Autori: arh. Jenică CRAIU, arh. Alexandra DEMETRIU
Colaboratori: Arhitect peisagist: Alexandru Gheorghe, Poteca Studio
Premiul secțiunii Arhitectură și spațiu public – intervenții și acțiuni în spațiul public
- Sufrageria Gârleanu
București, România
Autori: arh. Cristian - Daniel BORCAN, arh. Alexandru AXINTE / studioBASAR
Colaboratori: Participanți Atelier de Idei “Timpuri Noi în Acțiune”: Andrei Alb, Maria Daria Oancea, Andrada Bulai, Cristi Stoian
Voluntari Atelier de Lucru “Construim Gârleanu”: Andrei Suhan, Matei David, Anca Marin, Anca Râpeanu, Cristina Popovici, Luminița Cruceanu, Andrei Staicu
Premiul secțiunii Arhitectură corporate
- Sediu Blum Romania
Otopeni, jud. Ilfov, România
Autori: arh. Adela ANTONIU, arh. Șerban ANTONIU, arh. Alexandru-Mihai POPESCU, arh. Mihai BERCEA / SC S&A ARHILAB SRL
Colaboratori: Rezistență: Energoproiect
Instalații: Vladalex, CES Consulting
Antreprenoriat: MCR Structural Construct
Premiul secțiunii Restaurare, conversie, reabilitare
- Caimatei 10
București, România
Autor: arh. Georgeta GABREA/ Capitel Avangarde SRL
Colaboratori: Echipa: arh. Georgeta Gabrea, arh. Venera Trișnevschi, arh. Ioana Popovici, arh. Claudiu Varlan;
Structură - SC Miro Group SRL: ing. Adrian Stănescu, ing. Daniel Purdea; Instalații - Addict Invest: coordonator proiect - ing. Alin Ungureanu; Antreprenor general - SC Cabro Construct SRL - ing. Paul Belu; Diriginte de șantier - ing. Dan Lăcătuș; Subantreprenor refacere ornamente si fațadă - Ștefan Neacșu; Subantreprenor refacere feronerie - BTM Proconstruct; Studiu istoric: Cezara Mucenic.
Premiul secțiunii Viziuni și cercetări prin arhitectură
Trei premii ex-aequo
- Parcul Natural Văcărești
București, România
Autori: arh. Andrei RACOVIȚAN, Cristina POPA / Save or Cancel
Colaboratori: Helmut Ignat – fotograf
Cristian Lascu - editor și speolog
Ana Dămoc - designer
- Dosar București - ipostaze de locuire a străzii
București, România
Autori: arh. George MARINESCU, arh. Maria-Daria OANCEA / Atelier Ad Hoc
Colaboratori: Confectii metalice: Vertigo Metal Design
Confectii textile: Asined Automotive
- Bucureștiul Nefolosit
București, România
Autori: arh. Alexandra Laura STOICA – Coordonator, Márk Lóránt MIHAT – Coordonator, Konrad MIHAT – Coordonator, Tăutu CRISTIANA – Pr / Calup
Colaboratori: Programare: Bogdan Dinu
Design grafic: Robert Blaj
Premiul secțiunii Arhitectura spațiului interior
- VanFruct Mendeleev
București, România
Autori: arh. Călin RADU, arh. Dan ENACHE / Lama Arhitectura
Premiul secțiunii Diplome de arhitectură
- Centru de Cercetare Ecologica
Crișan, jud. Tulcea, România
Autor: Lucian TOFAN
Îndrumător: Dorin Ștefan Adam
Premiul secțiunii Carte de arhitectură
- Locuirea între proiect și decizie politică. România 1954-1966
Autor: dr. arh. Miruna STROE
Colaboratori: Prefața: prof. dr. arh. Ana Maria Zahariade
Editor: Mirela Duculescu
Design grafic: arh. Octavian Carabela
Redactor: Eugenia Petre
Traducere în limba engleză: Alistair Ian Blyth