Publicat: 16 iulie 2024

Postcard from… the office ▪️ igloo summer joi / săptămâna #6 / ofertă

Vara aceasta are 13 zile de joi. 

Și ca să nu fie cu ghinion, v-am pregătit 13 oferte de neratat.

În fiecare #joi, cu #joy. 

Summer joi. Săptămâna #6

11.07 - 17.07 ♡

Carte poștală de la... birou

Interioare de birouri 2023. Albumul igloobest reprezintă selecția unora dintre cele mai reușite exemple de amenajări interioare de birouri din ultima vreme, care, dincolo de creativitatea soluțiilor sau a finisajelor, aleg să se contureze inteligent în jurul nevoilor angajaților. Exemple de bună practică din întreaga țară etalează, în cele 14 proiecte alese, o amprentă contemporană a calității.

Interioare Birouri 2023.jpg

Birouri din România. Selecție 2022. Selecția de proiecte din noul album igloobest Birouri din România reunește clădiri cu relevanță pentru arhitectura contemporană românească și propune astfel un instrument de studiu și analiză a celor mai reprezentative imobile de birouri realizate în 2022. Aceste intervenții, așa cum le veți descoperi în album, sunt diverse, de magnitudini diferite, în oraș sau în afara lui, ilustrând multiple posibilități de manifestare spațială cu impact pozitiv asupra contextului în care se inserează.

Birouri din Ro 2022.jpg

Birouri din România. Selecție 2021. Albumul reunește 15 clădiri relevante pentru dinamica arhitecturii contemporane de profil din România. Selecția urmărește atât diversitatea proiectelor, cât și exemplaritatea lor. Sunt incluse imobile de birouri de înălțime mică, medie și chiar ridicată, majoritatea fiind construcții noi, cu soluții adaptate nevoilor de azi și de mâine. Altele conțin însă și interesante adaptări, transformări de structuri din locuințe în birouri. Semn că arhitectura este vie și inventivă, că imobilele de birouri rămân încă actuale și primitoare și abia așteaptă să redevină spații de întâlnire și de coeziune, după un moment în care acest program arhitectural, mai cu seamă, a fost încetinit de pandemie.

Birouri din Ro 2021.jpg

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Națională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecților și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediții, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanțarea proiectelor cu caracter cultural și social ce au ca scop susținerea obiectivelor incluse în statutul și strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluții pentru un anume loc și/sau pentru un program de arhitectură, spații publice, orașe sau așezări rurale, amenajări, design grafic etc