IN MEMORIAM arh. Doina BUTICA

Doamna Prof. Ana Maria Zahariade ne-a transmis aceasta calda evoocare a Doinei Butica. Ne alaturam cu un gand pios.

Arhitecta Doina Butică, a încetat din viață duminica, 29 martie, după o suferință care a îndepărtat-o în ultimul an de viața organizației la care participase activ, cu calm și înțelepciune încă de fondarea Ordinului.

Ca membru fondator al OAR a lucrat în echipele care au alcătuit acele prime ghiduri de exercitare a practicii, costurile de proiectare și misiunile arhitectului, și a făcut parte din comisiile de selecție a proiectelor editoriale. În mandatele 2006-2010 și 2014-2018, a fost trezorier al OAR— o minte ascuțită și metodică, o fire reconfortantă care știa să primească fără excese atât victoriile cât și înfrângerile, o prezență care conferea soliditate și încredere.

Poate că energia pe care a pus-o cu dedicație în slujba organizației noastre ne face să uităm solidul palmares de proiectare și cercetare al Doinei Butică. Ne simțim datori să-l amintim. 

Din 1974 până în 1993, a lucrat în institutul Proiect București, în atelierul condus de doamna arhitect Elena Voinescu, alături de Alexandru Beldiman, la multe proiecte de anvergură și lungă continuitate, printre care Ansamblul 1 Mai (azi bd. Mihalache), premiul UAR în 1985. 

Din 1993, activitatea ei a fost permanent legată de atelierul BBM GRUP, a cărui co-fondatoare a fost, împreună cu Alexandru Beldiman și Moise Mathe. 

Chiar înainte de fondarea atelierului a lucrat, în această echipă, la programe internaționale de cercetare (Education  et culture. Culture 2000, Leonardo da Vinci) și la organizarea de simpozioane științifice și expoziții (București starea orașului, 1990). Sunt evenimente pe care poate le-am uitat, dar care, în primul deceniu de după 1989, au contribuit la repoziționarea arhitecților în societatea românească și la intrarea arhitecturii românești pe scena europeană.  

Proiectele la care a lucrat în această echipă sunt complexe și foarte variate, majoritatea bine cunoscute în lumea noastră profesională, unele nominalizate și premiate, publicate în reviste românești și internaționale. Numim numai câteva dintre cele construite:  amenajarea urbană pentru monumentul lui Iuliu Maniu, ansamblul „La mesteceni” (1998), sediul societății LITEXCO, (str. Știrbey Vodă, 2001-04), ansamblul City Center (str. Episcop Chesarie, 2004-05), imobilul de birouri din str. G.Enescu (2007-10), iar din 2007 a lucrat la complexa amenajare a domeniului Vila Dobrușa, Crama Avincis (Dragășani), lucrare distinsă în 2012 cu premiul Duiliu Marcu al Academiei Române. Li se adaugă fine proiecte de restaurare, printre care restaurarea parților clasate monument  de la Athénée Palace și casa N. Petrașcu (bd. Lascăr Catargiu).

Multe dintre acestea au intrat deja în peisajul  cotidian bucureștean. Le-am numit aici pentru ca,  atunci când trecem pe lângă clădirile semnate BBM, să ne amintim că unul dintre B-uri este Doina Butică și să-i dedicăm un gând pios.

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Națională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecților și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediții, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanțarea proiectelor cu caracter cultural și social ce au ca scop susținerea obiectivelor incluse în statutul și strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluții pentru un anume loc și/sau pentru un program de arhitectură, spații publice, orașe sau așezări rurale, amenajări, design grafic etc