Lansarea numărului 4-5/2014 al revistei Arhitectura
Revista Arhitectura lansează, în luna octombrie, numărul 4-5/2014 "Arhitectura Orașului. Vecinătate". Acesta va conține articole de specialitate realizate de autori precum: prof. dr. arh. Sandu Alexandru, prof. dr. arh. Ana Maria Zahariade, conf. Dr. arh. Francoise Pamfil, prof. dr. arh. Augustin Ioan. Lansarea revistei se va realiza în cadrul unei conferințe de presă și va fi însoțită de un workshop și o dezbatere publică.
„A discuta despre vecinătate este un semn de civilizație. Este un subiect care aparține, în egală măsură, urbaniștilor, arhitecților, sociologilor, antropologilor, filosofilor. Dar, peste toate aceste specialități, subiectul vecinătate aparține citadinului de secol XXI, pentru că în acesta sunt chestionate libertăți și obligații, comportamente și așteptări, moduri de construcție și de neconstruire, cât și potențialități și complementarități între mineral - vegetal, liber - dens, mult - puțin. Toate acestea își găsesc armonie, transformare și echilibru dinamic în noțiunea de vecinătate", a precizat Françoise Pamfil, redactor-șef al revistei Arhitectura, reverindu-se la tema noului număr.
Workshop-ul va avea loc în cursul lunii octombrie 2014, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (UAUIM), iar în noiembrie va fi organizată o dezbatere publică pe tema numărului la Muzeul Național al Țăranului Român.
Parteneri proiect: Asociația Operatorilor Culturali din România, Fundația DALA, Muzeul Național de Artă al României, Centrul de Cultură Media Radio România, Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu", București, ArhiForum. Mai multe informații despre evenimente vor fi publicate pe paginile de internet ale Uniunii Arhitecților din România, revistei Arhitectura și ale partenerilor. Persoană de contact pentru informații suplimentare: conf. dr. arh. Françoise Pamfil, office@arhitectura-1906.ro.
"Arhitectura Orașului. Vecinătate" este un proiect editorial finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național în cadrul sesiunii AFCN -
II-2014.