In memoriam arh. Matei Beldiman (14.07.1944 - 13.06.2023)

Ne-a părăsit la 13 iunie, Matei Beldiman, arhitect român, naturalizat francez. S-a născut la 14 iulie 1944, în comuna Dragomireștii din Vale, satul Zurbaua de lângă București, fosta moșie a generalului Ioan Odobescu, unde Matei și-a petrecut primii ani și de unde avea primele amintiri.

În 1962 și-a luat bacalaureatul la Liceul Dimitrie Cantemir din București, unde a urmat și studiile școlare și unde și-a făcut o pleiadă de prieteni, toți cu vocație intelectuală, dintre ei mai mulți au devenit prieteni ai noștri. Matei avea și vocația prieteniei, iar familia, în ciuda precarității materiale în care trăia, era primitoare și deschisă tinerilor colegi ai lui Matei, cărora încerca să le suplinească lipsa de informație istorică, politică și culturală din școli, ea constituind în epoca anilor 1950-1970, conform formulei unuia dintre bunii prieteni ai lui Matei „o adevărată universitate ilegalistă” (în opoziție cu puterea comunistă, desigur ! ).

În perioada 1962-1968 a fost student al Institutului de Arhitectură Ion Mincu, în atelierele profesorilor Ștefan Paul Mănciulescu (primii trei ani) și Ascanio Damian (ultimii trei). Diploma și-a luat-o cu nota 10 în cursul anului 1969.

 În perioada 1969-1971 a lucrat ca arhitect stagiar la Centrul de Proiectare al Ministerului Învățământului din București, iar între 1971-1972  a fost asistent universitar la Institutul Mincu, la atelierul profesorului Mănciulescu. În vara anului 1972 a plecat definitiv în Franța unde avea să fie angajat (1973-1979) la Atelier d’Urbanisme et d’Architecture /AUA,  condus de arhitectul Paul Chemetov, o personalitate a arhitecturii franceze. A avut un rol semnificativ în elaborarea a două proiecte importante ale acestei echipe,  Patinoarul din Saint-Ouen (1975-1979) și ansamblul de locuințe sociale cu magazine la parter Les Coursives de la Porte de Pantin, lângă Parcul La Villette. Ambele proiectele aveau să fie publicate în revista Architecture d’Aujourd’hui. Patinoarul din Saint-Ouen rămâne considerat și astăzi un exemplu  de îndrăzneală tehnică; în același timp, de pe spectaculoasele scări exterioare oferea și oferă perspective neașteptate asupra orașului. 

În 2022, a fost inclus în lista Patrimoniului remarcabil francez.                   

 Imobilul de locuințe  Les Coursives Pantin (Les briques rouges) este considerat și astăzi „un far al locuințelor sociale”. O clădire originală, concepută la începutul anilor 1980,  mărturisind o viziune ambițioasă asupra acestui program. Apreciat drept clădire emblematică a patrimoniului arhitectural francez al sec. XX, imobilul a făcut între 2015 și 2016 obiectul unui amplu proces de restaurare și modernizare.

Tot în anul 1979 și tot în cadrul AUA, Matei  a participat la proiectul câștigator al premiului 2 la concursul organizat de Ministerul Afacerilor Externe Francez pentru noul Institut Cultural Francez de la Lisabona și a continuat să participe la numeroase alte concursuri. După acest început remarcabil, Matei a decis să-și deschidă propria agenție de arhitectură la Argentan, în Normandia, unde a avut o activitate profesională deosebit de susținută care a cuprins între altele,  proiecte pentru:  Hipodromul din Argentan; 

Restructurarea, extinderea și modernizarea Spitalului din Argentan; 113 locuinte P.L.A la Gennevilliers (Hauts-de-Seine); lucrări de modernizare și economisire a energiei  pentru imobile totalizând 214 locuințe S.A.I.E.M la Argentan; locuința cu 62 apartamente pentru persoane în vârstă de la Lisieux (Calvados); Restructurarea, extinderea și modernizarea spitalelor pentru persoane în vârstă de la Vimoutiers (Orne) și de la Trun (Orne),  precum și a azilurilor din Giens (Loire) și Flers (Orne); sediul propriului atelier de arhitectură din Argentan... Toate aceste proiecte au fost marcate de originalitatea viziunii arhitecturale a lui Matei, analiza contextului urban în care urmau sa fie inserate lucrările ocupând un loc esențial.

În timp, în paralel cu activitatea de arhitect, Matei s-a angrenat în efortul unora dintre românii din diaspora - între care un rol important l-a avut arhitectul Ștefan Gane - care au încercat să salveze monumentele și unele situri valoroase din România,  protestând public impotriva demersurilor aculturale ale statului comunist, intervenite distrugător după cutremurul din martie 1977. Matei a participat la mai multe emisiuni ale postului de radio Europa Liberă dedicate acestei teme. Totodată a militat în cadrul organizației Uniunea Mondială a Românilor Liberi, condusă de Ion Rațiu, pentru instaurarea în România a unui stat de drept, a unei democrații autentice, pentru asigurarea introducerii libertăților civice.

La 30 decembrie 1989, la câteva zile după răsturnarea regimului Ceaușescu, Matei s-a întors la București pentru prima oară de la plecarea sa din țară. Însoțit de vărul său, preotul Yves Clouet d’Orval, nepot  al Mariei Odobescu, sora lui Alexandru Odobescu, a sosit cu un microbus plin cu  daruri de care românii proaspăt eliberați aveau mare nevoie (medicamente, hrană, echipamente electronice etc.). 

La circa o lună după, a revenit  la București cu un grup de profesori de la Ecole d’architecture Paris - La Villette (UP6), Jean Laberthonnière, Jean -Pierre Le Dantec și Jean-Paul Dollé. Era un suport important îndreptat de data aceasta spre profesie. Aveau să  joace un rol decisiv în transformarea Uniunii Arhitecților din România, în noul context politico-social creat.  Cu sprijinul Guvernului francez, au ajutat la realizarea primelor manifestări libere în domeniul expozițiilor și simpozioanelor de arhitectură. Astfel s-au putut organiza expoziția și simpozionul internațional București, starea orașului, în aprilie-mai 1990 la Sălile Dalles, printre conferențiarii căreia s-a situat și Matei cu un text sensibil ce lega cele două pasiuni ale sale: arhitectura și poezia. Acest eveniment a constituit  o adevărată școală în abordarea unei noi politici a UAR, cu accentul pus pe dimensiunea culturală. Tot atunci, zece tineri arhitecți din România au primit burse pentru un an în Franța. Cea mai mare parte dintre ei au lucrat - sub conducerea profesorului Jean Laberthonnière - la elaborarea unei variante pentru  încheierea proiectului Centrului Civic București. Peste 5 ani, în 1990, proiectul echipei franco-române avea să fie integrat în caietul - temă al Concursului internațional de urbanism București 2000.

Matei a fost și un talentat poet, cu influențe din zona poeziei onirice. Cu  reprezentanți ai acesteia (Dumitru Țepeneag, Vintilă Ivănceanu, dar mai ales Daniel Turcea) a și fost prieten. Din păcate nu a avut niciodată răgazul de a-și strânge și publica poeziile, dar a continuat să lucreze noi variante ale vechilor poezii, să le traducă în franceză, dar și să scrie unele noi până la sfârșitul anului 2021. A fost apreciat de Monica Lovinescu care, după citirea unora dintre poeziile sale, l-a numit „un fel de Saint-John Perse român”. O mostră a fost publicată în revista Secolul 21, nr. 6/2017. Citise  acest text la un moment de mare tristețe al familiei noastre:

vai !

aripile albe-ți devin stacojii

te înălțai fără efort

iscodeai cu ochii gânditori

mai sus te ridicai

un stol de păsărele te urma

noi de-abia te zăream

în noapte ceva s-a schimbat

ne-am împietrit

am plâns  am sperat am rugat am urlat

vai încheieturile trupul au aprins                

din stele răsună râsul tău molipsitor

iar noi consumați de rușine am stins

cu lacrima nouă lacrimile-n noi

Matei Beldiman, 30 iulie 2017

Sperăm să facem ceea ce Matei merita, fără a fi reușit în timpul vieții, publicarea poeziilor lui.

Alecu Beldiman și  Constantin Hariton

17 iunie 2023