MVRDV și MAD Architects, joi 8 decembrie, ora 18.00, Sala Frescelor, UAUIM
Spre un nou baroc...?
Asa se pare... dar vremea noastra e ciudata... simultan coexista minimalismul cel mai stringent si exuberanta de tip baroc, colorata si vivace.
Sigur, exista si un baroc alb, daca e sa ne exprimam aproape paradoxal... multe din fluiditatile de tip "baroc" de azi sunt albe... folosind, desori, aproape un singur material...
Dar iata ca MVRDV ne surprinde. Peretele devenit tavan al pietii din Rotterdam celebreaza, cu mult vitalitate cromatica, The Great Age of Consumerism, careia nu-i scapa nimic, de la rosie la peste, de la cartof la banana, de la floare la copac, de la iarba la...
Consumam totul, intr-o euforie fantasmagorica.
Si aceasta piatza (market) a lor, asta celebreaza!
In China insa, MAD Architects sunt mai retinuti, oarecum, fluidizand cu reticenta, desi si la ei tot de un fel de baroc e vorba.
Dimensiunea urbana, amplificata, e prezenta in ambele arhitecturi.
Despre aceste lucruri, si altele, va invit sa stam de vorba joi, 8 decembrie, la ora 18:00, in Sala Frescelor.
Va multumesc,
Dan Coma
Da, o scara... o scara dificila, neconfortabila chiar... dar o prezenta urbana spectaculoasa si benefica, pentru foarte iubita noastra "conditie fizica".
O lucrare curajoasa a echipei MVRDV, cara arata limpede ca se poate face arhitectura cu mijloace simple, dar eficace, chiar in plan estetic. Aceasta scara / schela taie cu diagonala sa indrazneata spatiul urban al Rotterdamului, invitand la efort liber consimtit si creativitate. Si bineinteles, non-conformism.
Pe de alta parte, grupul MAD Architects ne provoaca altfel, cu tineretea lor lipsita de complexe. Si aici e vorba de curaj, fara care, desigur, viata nu merita traita.
Ambele echipe exploreaza un fel de "nou baroc", un baroc cumva paradoxal, daca ne gandim ca traim intr-o vreme care se refera, frecvent, la sustenabilitate si la cele trei litere "R": Reduce, Reuse, Recycle.
Dar nu cred ca e o contradictie intre munca lor si comandamentele etice ale prezentului. Poate ele se completeaza, intr-o complementaritate a complexitatii.
Si apoi, un lucru e cert: dincolo de orice pesimism, legat de viata in general si arhitectura in particular, creativitatea si non-conformismul continua sa ne incurajeze spre acele "orizonturi ale sperantei" fara care viata ar deveni foarte problematica.
Sa indraznim! Fiindca poate Tudor Gheorghe nu are dreptate cu al sau recent "tot degeaba".
Va multumesc din nou.
Dan Coma
