Peter Eisenman și John Hejduk, 23 februarie, ora 18.00, Sala Frescelor
Vom continua Maratonul de Arhitectura Contemporana si in semestrul 2, incepand cu Peter Eisenman si John Hejduk. Peter Eisenman e foarte cunoscut, John Hejduk mai putin insa, desi ambii au fost membrii ai celebrului grup The New York Five, ceilalti trei fiind Richard Meier, Charles Gwathmey si Michael Graves. Dintre cei cinci s-ar putea ca Eisenman si Hejduk sa aiba cel mai mare impact asupra arhitecturii, sau viitorului arhitecturii.
Eisenman construieste. Hejduk nu. Hejduk a construit foarte putin si a murit in anul 2000. Dar o parte din critica americana (cum ar fi Michael Hays si Jeff Kipnis) il considera extrem de important, prin cartile pe care le-a publicat si prin multele sale desene de arhitectura. In plus, el a condus Cooper Union in New York multi ani, atunci cand acolo s-au format arhitecti importanti. Libeskind, spre exemplu, a fost "his darling," iar Elizabeth Diller "his protegee."
Peter Eisenman probabil ca mai preda la Copper Union. Despre acest arhitect "deconstructivist" cu un mare interes pentru Palladio si Alberti se pot spune multe, fiind unul din cei mai interesanti si provocativi arhitecti azi.
Va invit asadar sa exploram impreuna o opera vasta, in care teoria si practica se imbina in complexitati nu intotdeauna usor de explicat. Ambii arhitecti reprezinta prezentul asa cum este el: contradictoriu, complicat, capabil sa ne ofere speranta, dar si sa ne nelinisteasca.
Va multumesc si va astept.
Dan Coma