Răspunsuri întrebari pentru "Concurs național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 16-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură - la Biennale di Venezia"

13 dec 2017

Referitor la intrebarea dumneavoastra "Este nevoie de două devize estimative separate pentru fiecare spațiu (Pavilion și Galerie)?" precizam ca este nevoie de un singur Deviz, pentru fiecare etapa a concursului, care sa cuprinda cheltuielile estimative aferente implementarii proiectului in ambele spatii. Pentru etapa a II-a a concursului, care are un rol ce tine mai degraba de aspectele tehnice ale proiectului, devizul estimativ va tine cont, conform art. 28, pct. 5 din Regulament, si de solutiile constructive, de strategia de comunicare, de tipul și structura publicațiilor, precum si de numărul și de complexitatea evenimentelor conexe descrise în cursul Etapei II.

12 dec 2017

Referitor la semnalarea dumneavoastra cu privire la pierderea de spatiu din numarul maxim de pagini prevazute prin Regulament pentru fiecare din piesele scrise, prin alocarea unui dreptunghi de 3x5 cm, in coltul din dreapta sus al fiecarui document, in care va fi scris un simbol format din 2 litere si 5 cifre, acoperit cu hartie neagra netransparenta (cf. art. 25 din Regulament), precizam ca din motive obiective, adresam rugamintea tuturor participantilor sa se incadreze in numarul maxim prevazut prin Regulament.

11 dec 2017

Referitor la intrebarea dumnevoastra "Nu imi este clar din regulament cum obtinem codul format din 2 litere si 5 cifre – il aplicati dvs. dupa primirea documentelor? Sau trebuie noi sa-l imprimam direct pe planse? ",  precizam faptul ca "simbolul" (cf. art. 25 din Regulament) format din doua litere si trei cifre (alese de participant) va fi aplicat sau imprimat pe fiecare document, de catre participanti. "Simbolul" va fi inscris intr-un dreptunghi de 3x5 cm in coltul din dreapta sus al fiecarui document si va fi acoperit cu hartie neagra netransparenta pe ambele fete ale planselor si pieselor scrise, prin lipire pe contur. Mentionam ca acelasi simbol trebuie sa fie aplicat si pe plicul sigilat continand  Formularul de inscriere, Descrierea echipei, Curriculum Vitae, Portofoliu. Pe acest plic, simbolul (ce a fost inscris si pe documentele nesecrete, mentionate mai sus) va fi vizibil (nu va mai fi acoperit). 

Referitor la intrebarea dumneavoastra "Regulamentul prevede ca acestea (plansele) să fie trimise cașerat pe un suport dur, ne puteți spune natura materialului suport, adică nu vom veni cu planșele A2 rulate, ci lipite pe o placă dură orizontală?", precizam ca plansele A2 vor fi lipite pe orice suport rigid cu grosime de 3 mm sau 5 mm, de culoare alba (ex.: mousse, forex, comatex etc)

08 dec 2017

Conform regulamentului, intrebarile legate de "Concurs național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 16-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură - la Biennale di Venezia" trebuie sa fie publice, deci le vati gasi si pe pagina concursului, dupa fisierele de descarcat. https://www.uniuneaarhitectilor.ro/lansare-bav2018

Referitor la intrebarea dumneavoastra cu privire la continutul dosarului electronic, art. 26 din Regulament prevede obligativitatea prezentarii cate unui dosar electronic pentru fiecare din cele 2 etape de concurs.

Pentru Etapa I, dosarul electronic va cuprinde un dosar cu piese scrise, un dosar cu piese desenate (ce va cuprinde la randu-i doua dosare: unul pentru fiecare spatiu) si un dosar cu imagini/alte piese (ce va cuprinde la randu-i doua dosare: unul pentru fiecare spatiu).

Dosarul cu piese scrise va cuprinde cele 10 fisiere mentionate in Regulament: 2 fisiere cu conceptul expozitional (unul in romana, altul in engleza), 2 fisiere cu descrierea tehnica a expozitiei (unul in romana, altul in engleza), 2 fisiere cu descrierea evenimentelor conexe (unul in romana, altul in engleza), 2 fisiere cu strategia de promovare (unul in romana, altul in engleza), 1 fisier cu devizul estimativ, 1 fisier cu partenerii (in limba romana si in limba engleza).

Dosarul cu piese desenate va cuprinde fisierele cu toate piesele desenate (plan, sectiune, vederi etc) care au compus plansa/plansele A2. Fiecare tip de desen prezentat in plansa/plansele A2 (plan, sectiune, vederi etc) va fi salvat, la scara 1:100 (pentru Pavilion) sau scara 1:50 (pentru Noua Galerie), individual, intr-un singur fisier si inclus in dosarul cu piese desenate. Acelasi lucru este valabil atat pentru imaginile, schite care au compus plansa/plansele A2, cat si pentru alte piese.

Dosarul pentru Etapa a II-a va cuprinde: un dosar cu piese scrise si un dosar cu piese desenate si imagini (ce va cuprinde la randu-i doua dosare: unul pentru fiecare spatiu).

Dosarul cu piese scrise va cuprinde cele 10 fisiere mentionate in Regulament: 2 fisiere cu descrierea tehnica a expozitiei (unul in romana, altul in engleza), 2 fisiere cu descrierea evenimentelor conexe (unul in romana, altul in engleza), 2 fisiere cu strategia de promovare (unul in romana, altul in engleza), 2 fisiere cu descrierea echipei (unul in romana, altul in engleza), 1 fisier cu devizul detaliat, 1 fisier cu partenerii si cofinantatorii (in limba romana si in limba engleza).

Dosarul cu piese desenate si imagini va cuprinde fisiere in format .pdf cu plansele continand imagini si desene, pentru fiecare spatiu in parte, precum si desenele (pla, sectiune, vederi etc) la scara 1:100 pentru Pavilion, si de 1:50 pentru Noua Galerie, separat paginate pe A3.


Ministerul Culturii și Identității Naționale
Bd. Unirii, nr 22
Sector 3, 030833
București
www.cultura.ro

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Națională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecților și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediții, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanțarea proiectelor cu caracter cultural și social ce au ca scop susținerea obiectivelor incluse în statutul și strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluții pentru un anume loc și/sau pentru un program de arhitectură, spații publice, orașe sau așezări rurale, amenajări, design grafic etc