Scrisoare deschisa de sustinere a demararii procedurii de clasare a sitului Rosia Montana in patrimoniul UNESCO

Catre: Dl. Kelemen Hunor,

Ministrul Culturii si Patrimoniului National;

Dl. Virgil Polizu,

Presedintele Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice;

Comisia Nationala a Monumentelor Istorice

Stimate domnule Ministru,

Stimate domnule Presedinte al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice,

Stimati membri ai Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice,

In contextul dezbaterii referitoare la protejarea patrimoniului cultural de le Rosia Montana, a carui valoare generala exceptionala este larg recunoscuta, dar care se gaseste, paradoxal, sub o grava amenintare din partea unui proiect minier suprapus sitului istoric,

ca urmare a solicitarilor repetate, venite din partea ICOMOS, a Academiei Romane, a Comisiei permanente comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru relatia cu UNESCO, Europa Nostra, Pro Patrimonio, a Ordinului Arhitectilor din Romania, a Uniunii Arhitectilor din Romania, a Uniunii Internationale a Arhitectilor, a Consiliului European al Arhitectilor, a Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu", a Asociatiei „Arhitectura. Restaurare. Arheologie", alaturi de alte organizatii nationale si internationale, de a proteja acest patrimoniu exemplar prin inscrierea sa in Lista Patrimoniului Mondial, oferind in acest mod si o cale de dezvoltare durabila a comunitatii din Rosia Montana,

avand in vedere declaratia ministerului din data de 18 februarie 2010, prin consilierul personal al ministrului, doamna Csilla Hegedüs, privind declansarea procedurilor de inscriere a Rosiei Montane pe Lista Patrimoniului Mondial,

luand act de cele mai recente declaratii pe aceasta tema ale ministrului Culturii si Patrimoniului National, mai ales cea din data de 21 ianuarie a.c.,[1] asupra procesului de inscriere a Rosiei Montane in Patrimoniul Mondial,

si

in conditiile apropiatei lansari a noii Liste Indicative a Romaniei pentru Patrimoniul Mondial, anuntata de agentiile de presa,

atragem atentia asupra urmatoarelor aspecte:

- Valoarea unui obiectiv de patrimoniu este aspectul care trebuie sa primeze in decizia de a propune includerea sa in Patrimoniul Mondial, si nu aspectele conjuncturale, precum eventuale dificultati financiare sau interese private divergente. Valoarea[2] fie exista, fie nu exista! Aspectele conjuncturale insa sunt variabile si pot fi tratate prin politici, strategii si masuri concrete, indreptate in directia protejarii si potentarii valorii identificate.

- Valoarea exceptionala a Rosiei Montane este recunoscuta si afirmata de un numar fara precedent de grupuri, institutii si organizatii ale specialistilor in domeniul cercetarii si protejarii patrimoniului, dintre care este suficient sa amintim aici doar ICOMOS, organismul consultativ al UNESCO pentru evaluarea obiectivelor culturale propuse pentru inscriere in Lista Patrimoniului Mondial. Ideea „parerilor extraordinar de impartite ale specialistilor" este invalidata de acest sprijin national si international masiv, pe care, desigur, il cunoasteti si nu il mai puteti ignora.

- Odata identificata valoarea exceptionala a unui obiectiv, Conventia Patrimoniului Mondial (art. 4) impune obligatia declansarii procedurilor pentru protejarea obiectivului respectiv, iar includerea sa in Lista Patrimoniului Mondial este primul pas. Din momentul identificarii valorii, intervine interesul international, universal, de a o proteja. Rosia Montana este un astfel de obiectiv, a carui valoare a fost identificata si recunoscuta larg, decurgand de aici obligatia statului, reprezentat in acest domeniu de Ministerul Culturii si Patrimoniului National, de a intreprinde demersurile pentru protejarea sa corespunzatoare si inscrierea sa in Patrimoniul Mondial;

- Strategia de echilibrare a Listei Patrimoniului Mondial,[3] adoptata de Comitetul Patrimoniului Mondial in 1994, care tinde sa fie invocata ca o piedica generalizata pentru propunerile venite din partea Romaniei sau a altor tari europene, este in realitate un atu in cazul Rosia Montana, pentru ca aceasta strategie nu prevede doar echilibrarea geografica a listei (pe care o invocati), ci si echilibrarea tipologica.[4] In acest sens, tipologic, Rosia Montana se inscrie intr-o categorie slab reprezentata in Lista Patrimoniului Mondial: obiectivele miniere.[5] Din punctul de vedere al oportunitatii inscrierii in Lista Patrimoniului Mondial in contextul strategiei de echilibrare, nu exista nici o analogie intre Rosia Montana si Sibiu sau Peles, la care s-au facut referiri, acestea din urma apartinand, intr-adevar, unor categorii de monumente supra-reprezentate in Lista: orase medievale europene sau palate si resedinte europene. Asadar, va rugam sa retineti pozitia privilegiata a Rosiei Montane in raport cu strategia de echilibrare a Listei Patrimoniului Mondial, premisa importanta in procesul de includere in Patrimoniul Mondial.

- Conform Conventiei Patrimoniului Mondial, procesul de inscriere a unui obiectiv in Lista Patrimoniului Mondial trebuie sa se desfasoare in doi timpi: I. inscrierea in Lista Indicativa pentru Patrimoniul Mondial a statului pe teritoriul caruia se gaseste obiectivul; II. nominalizarea pentru inscrierea in Lista Patrimoniului Mondial. Timpul I, inscrierea in Lista Indicativa, are valoarea unei declaratii de intentie si necesita o documentatie succinta care cuprinde caracterizarea si evaluarea obiectivului. Conventia Patrimoniului Mondial nu prevede obligatia consultarii comunitatilor locale in aceasta faza. Timpul II, nominalizarea pentru Lista Patrimoniului Mondial, presupune cooptarea autoritatilor locale si a tuturor organismelor interesate de dezvoltarea zonei si prezentarea unui plan de gestiune, sustinut de resurse financiare. Cei doi timpi nu trebuie parcursi simultan, ci in succesiune. Doar dupa timpul I, al declaratiei de intentie, devine clara angajarea statului pe calea protejarii si punerii in valoare a resursei de patrimoniu, ceea ce aduce dupa sine revizuirea politicilor locale si regionale, dar si o revizuire generala a atitudinilor.

- Departe deci de a fi lipsita de importanta, Lista Indicativa reprezinta o etapa obligatorie pentru inscrierea in Patrimoniul Mondial si o declaratie de intentie fara de care nu pot fi coalizate eforturile pentru protejarea si punerea in valoarea a patrimoniului. Inscrierea unui obiectiv in Lista Indicativa nu presupune revizuirea intregii liste, pot fi facute si propuneri singulare, cum s-a si intamplat de altfel in 2004, cand Romania a inclus in Lista sa Indicativa Sibiul, spre exemplu. Daca lista indicativa a Romaniei este in curs de revizuire, cum s-a anuntat, acest lucru nu impiedica inscrierea Rosiei Montane inainte de incheierea procesului de revizuire generala. Mai mult, in aceasta faza nu este necesara o documentatie complexa, ci o fisa de caracterizare si evaluare, care a fost deja realizata, pe formularul cerut de Conventia Patrimoniului Mondial si de normele sale de aplicare, fiind depusa de Asociatia „Arhitectura. Restaurare. Arheologie" la minister inca din data de 27.04.2010. Asadar, inscrierea Rosiei Montane in Lista Indicativa a Romaniei se bucura de toate premisele favorabile si trebuie facuta fara intarziere.

In concluzie,

Va rugam, stimate domnule Ministru, stimati membri ai Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice,

- Sa discutati cazul in regim de urgenta, in urmatoarea sedinta a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, organismul profesional cu atributii in aceasta chestiune (cf. L. 422/2001, art. 33.1)

si

- Sa introduceti Rosia Montana in Lista Indicativa a Romaniei pentru inscrierea in Patrimoniul Mondial.

Prof. Serban Cantacuzino
Presedinte Pro Patrimonio

Arh. Serban Sturdza
Vicepresedinte Pro Patrimonio

Acad. Ionel Haiduc
Presedinte al Academiei Romane

Arh. Serban Tiganas
Presedinte al Ordinului Arhitectilor din Romania

Prof. Peter Derer
Presedinte al Uniunii Arhitectilor din Romania

Prof. Sergiu Nistor
Presedinte ICOMOS Romania

Bucuresti, 24 ianuarie 2011

___________________________________


[1]http://www.mediafax.ro/cultura-media/kelemen-parerile-privind-includerea-rosiei-montane-pe-lista-unesco-sunt-impartite-noi-vom-incerca-7909703/

[2] Apreciata pe baza cunoasterii aprofundate a obiectivului si prin confruntare cu criteriile si cazuistica Patrimoniului Mondial.

[3] Global Strategy for a Representative, Balanced and Credible World Heritage List,http://whc.unesco.org/en/ globalstrategy; Operational Guidelines for the Implementation of the World Heritage Convention (2008), art. 55, 56, http://whc.unesco.org/archive/opguide08-en.pdf.

[4] V. de exemplu http://www.international.icomos.org/studies/collieries.htm.

[5] În prezent, în Lista Patrimoniului Mondial sunt înscrise doar 15 situri miniere. Ca urmare a acestei situatii si a recomandarilor Strategiei de echilibrare, 32 de state semnatare ale Conventiei, au introdus pe Listele lor Indicative un numar de 50 de situri miniere !

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Națională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecților și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediții, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanțarea proiectelor cu caracter cultural și social ce au ca scop susținerea obiectivelor incluse în statutul și strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluții pentru un anume loc și/sau pentru un program de arhitectură, spații publice, orașe sau așezări rurale, amenajări, design grafic etc