Universitatea de Vara BUCIUM II, 14 – 29 iulie 2012

Universitatea de Vara Bucium II

Universitatea de Vara de restaurare de monumente si situri este un program initiat de RPER.
In paralel cu UdV Pe Drumurile Romane in Tara Motilor, editia I, 2009, editia a IIa 2010 si editia a IIIa 2011, RPER, a deschis, in 2011, o noua Universitate de Vara, la Bucium care trateaza patrimoniul rural neclasat si arhitectura vernaculara a comunei.

Avem placerea sa va anuntam deschiderea celei de a doua editii a Universitatii de Vara de Restaurare de monumente si situri sub inaltul patronaj al Academiei Romane - Restaurare Scoala Veche si repertoriu patrimoniu rural BUCIUM.

Arhitectura vernaculara a satelor a suferit grave mutilari. Casele traditionale din zonele neclasate, cu exceptia celor salvate in muzee sau a remarcabilelor proiecte de transmutare, au fost utilizate adesea ca lemne de foc, ca materie prima pentru parchet necesar restaurarilor din Occident ori s-au prabusit in ruina.
Motivul acestor pierderi ireversibile rezida in lipsa respectului pentru mostenirea culturala, reflectat in lacunele legislatiei de protectie a patrimoniului national, precum si in lipsa unui program de subventionare a restaurarilor.
Modelul propus pentru Bucium incearca sa provoace gasirea solutiilor pentru salvarea patrimoniului rural neprotejat, inca existent in situ, precum si reconceptualizarea vietii lui, ceea ce se intampla de exemplu in Franta prin misiunea de lunga durata exersata de catre Fondation du Patrimoine

S c o p:
>>> pregatirea specialistilor si actorilor politicii de patrimoniu pe modelul european;
>>> sensibilizarea localnicilor si a administratiilor locale cu privire la valoarea mostenirii de care beneficiaza si la importanta salvarii obiectelor de patrimoniu rural in vederea restaurarii, clasarii si introducerii lor in programme de dezvoltare durabila;
>>> realizarea unui model repetabil in orice comuna/sat din Romania.

O b i e c t i v e:
>>> sensibilizarea cursantilor, studenti arhitecti si masteranzi in arhitectura, referitor la identificarea si restaurarea patrimoniului rural, in cadrul pregatirii santierului de restaurare a Scolii Vechi din Bucium;
>>> formarea cursantilor in tehnicile traditionale de restaurare, intocmirea dosarelor de avizare a proiectelor pentru santierele de restaurare si a formalitatilor de clasare a obiectelor de patrimoniu rural, prin activitati didactice sustinute de catre specialisti in domeniu;
>>> participarea cursantilor la identificarea si valorificarea durabila a obiectelor de patrimoniu rural, prin inventarierea fotografica, realizarea releveelor aferente si pozitionarea lor in planul cartografic al comunei;
>>> editarea rezultatelor programului intr-un volum caiet Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium, care va constitui si documentatia necesara propunerilor de clasare, ulterioare

A c t i vi t a t i UdV Bucium 2012:
>>> sambata, 14 iulie: prezentarea si instalarea la sediul UdV Bucium a organizatorilor si participantilor
>>> duminica, 15 iulie:
ora 10:00 - turul cu microbuz al comunei Bucium
ora 16:00 - deschiderea festiva a UdV cu prezentarea declaratiei ICOMOS Salvarea Spiritului Locului, in prezenta oficialitatilor, reprezentantilor partenerilor proiectului si localnicilor invitati, la Primaria comunei Bucium; cu lansarea pentru localnici a concursului Casa cea mai dichisita cu trei premii; vizionare de documentare despre zona
>>> luni, 16 iulie - vineri, 20 iulie:
ora 8:00 - teren si prelucrari date
ora 19:00 - conferinta si dezbateri
>>> sambata, 21 iulie:
ora 9:00 - rapoarte partiale, dezbateri, vizite/ excursii
ora 19:00 - program liber
>>> duminica, 22 iulie:
ora 9:00 - vizite/excursii organizate
ora 19:00 - program liber
>>> luni, 23 - joi 26 iulie:
ora 8:00 - teren si prelucrari date
ora 19:00 - conferinta si dezbateri
>>> vineri, 27 iulie:
ora 8:30 - rezultate finale, colocviu si dezbateri
>>> sambata, 28 iulie:
ora 8:30 - pregatirea expozitiei cu lucrarile cursantilor
ora 16:00 - festivitatea de inchidere a UdV, cu inmanarea certificatelor de participare, in prezenta oficialitatilor, reprezentantilor partenerilor proiectului si localnicilor invitati, la Primaria Comunei Bucium; inmanarea premiilor in cadrul concursului Casa cea mai dichisita, spectacol, concert, dansuri traditionale buciumane si masa campeneasca
>>> duminica, 29 iulie: inchiderea UdV Bucium editia a IIa 2012

P a r t e n e r i p r o i e c t:Ambasada Frantei în Romania, Institutul Cultural Roman - ICR, Ordinul Arhitectilor din Romania - OAR Alba, Uniunea Arhitectilor din Romania - UAR, Primaria Comunei Bucium, Institutul National de Patrimoniu, Universitatea Lucian Blaga - Facultatea de Patrimoniu, Sibiu, Universitatea de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" - UAUIM, Bucuresti, Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" - Facultatea de Arhitectura G.M.Cantacuzino, Iasi, Facultatea de Arhitectura si Urbanism a Universitatii Tehnice, Cluj - Napoca, Complexul National Muzeal ASTRA, ICOMOS International, Asociatia Rhabillage, Asociatia Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie - RPER-Franta.

Pentru mai multe detalii descarcati prezentarea integrala a Universitatii de Vara Bucium 2012 sau vizitati http://www.patrimoniu-rper.com/.

Articol recomandat: Cautari in registrul istoriei patrimoniului rural inca existent - Stefana Bianu - Arhitectura nr. 5/2011.

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Națională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecților și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediții, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanțarea proiectelor cu caracter cultural și social ce au ca scop susținerea obiectivelor incluse în statutul și strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluții pentru un anume loc și/sau pentru un program de arhitectură, spații publice, orașe sau așezări rurale, amenajări, design grafic etc